Apără-mă, Doamne, de prieteni, că de dușmani am eu grijă.
Țesutul a apărut când celula s-a decis că-i e mai bine între surate decât de una singură.
Organul a apărut când țesuturile s-au decis că se pot încrede unele în altele în loc să facă fiecare de toate.
Triburile, societățile și mai târziu națiunile au apărut când contractul colectiv a pricinuit, uneori cu puternic sentiment de apartenență ba chiar exaltare, subsumarea individului în beneficiul grupului.
Păi deci nu suntem la fel de proști ca amiba?
Update: nu credeți că e dureros să fii mai respectat de proștii altora decât de proștii care se zic ai tăi? Ca să nu vorbim de stima celor pe care la rându-ți îi stimezi!
Nu sunt trufaș. Îmi am locul meu undeva la mijloc și mă uit în sus. Ascult Rapsodia a 2-a a lui Enescu și-mi vin în minte doar atât: dealurile molcome împănate de gospodării și moderația smerită a conștiinței colective din alte vremuri. Într-adevăr, toate acestea sunt din alte vremuri.
Update decembrie 2011: nu am prea multe de schimbat dinspre partea românească a lucrurilor. Dinspre partea vestică, da. Într-un interviu, Pleșu zicea despre societatea românească - “mi-e dor să întâlnesc niște domni”. Subscriu și replic - în societatea occidentală mi-e dor să întâlnesc un dram de blândețe, de amabilitate autentică. Căci n-am avut privilegiul…
No comments:
Post a Comment