Tuesday 18 August 2009

Catrenul promovării ierarhice

Treaptă cu treaptă și bucă cu bucă
Suie căpușa'al promoției val,
Calcă pe toți și pe toți îi hurducă
Dar șefii și-alină: cald, umed, anal.

Maturitate

Definiția mea a maturității:
  • Să știi organic ce e albul și ce e negrul;
  • Să-ți dorești cu toată ființa să ai parte de alb și să știi că albul te face fericit;
  • Să trebuiască în fiecare clipă să distingi la gram și la centimă între două nuanțe de gri.

Saturday 24 January 2009

Cruci pe stradă

Ați remarcat crucile de pe trotuar? Acelea de tablă neagră, standard, cu un ornament în trifoi pe fiecare braț, și cu o tăbliță indicând numele nefericitului pieton întru Eternitate?
Cred că sunt justificate crucile eroilor răpuși la Revoluție, asta ca să nu uităm. Cred că sunt de asemenea justificate crucile de pe potecile de munte - să te uiți mai bine unde calci.
Dar restul, crucile celor secerați de vreun infarct sau accident vascular direct pe stradă? Ele cui servesc? Și de ce în mod particular numai aceia decedați pe stradă să aibă prin convenție dreptul la marcarea locului decesului într-un mod atât de ostentativ?

Pe undeva pe Calea Griviței există de-a dreptul un portic funerar aplicat pe gardul străzii, în gresie neagră, cu candelă, cum s-ar zice, cu tot tacâmul, cu flori proaspete și candelă aprinsă: s-ar părea că e mai important decât chiar bietul om care zace în cimitir.
Ce-o fi atât de extraordinar în a muri pe stradă în loc de propriul pat? A propos, dacă mor pe WC, nu ar fi mai potrivit ca urmașii să planteze o cruce de dimensiuni rezonabile între cadă și lavabou, ajutând astfel la sinergia unor stări de mare intensitate meditativă?

Pentru drepturi egale în lumea de apoi, reclam următoarele:

  • paturile de spital vor fi dotate cu rafturi în care se vor așeza cruci de dimensiuni standard cu numele celor decedați în acel pat, în ordine cronologică sau alfabetică;
  • potrivit cu locul decesului, crucile modernizate cu beculețe și marș funebru adaptat de la felicitările muzicale, vor putea fi amplasate în mall-uri, benzinării, cârciumi sau orice alt loc public - cu panouri și mici mesaje publicitare rotative care vor sponsoriza cheltuielile de întreținere a candelei și a buchetului de flori de plastic, plus o sumă lunară modică urmașilor.
  • că tot am trecut în era informațională, Google Earth va conține ca atracții turistice, pe lângă străzi, muzee și baruri, crucile virtuale, indexate și căutabile după cuvinte cheie...

Mi-am permis să judec un subiect serios într-un registru frivol, s-ar zice. Ei aș! Eu? Dar acești instalatori de cruci, care în loc de demnitatea tăcută a unui cimitir, preferă vulgul și vuietul străzii? Doar unul dintre atâtea simptome ale unei societăți bolnavă de mitocănie, superficialitate și senzaționalism. Trist, meschin, gri...