Thursday 16 August 2007

Burta

Noua modă la români - suflecatul tricoului, să se vadă burta.
Pe cât de oripilantă pe atât de răspândită.
Burţi de toate volumele, tonusurile, culorile, păroşeniile, răsfrângerile şi liniile se revarsă de sub tricoul de plastic cu sau fără plasă şi până hăt sub marginea de sus a pantalonului - mă rog, bermudei, şortului trei sferturi sau ce-o fi.
Moda se accesorizează cu papuci de plastic, ghiul, lanţ, ceafă groasă şi tunsoare periuţă la maşină nivel 1, opţional şapcă pusă invers şi ochelari de soare ultra-curbaţi.
Se prezintă în peisaj industrial degradat, cu construcţii ruginite în fundal; în plan mediu vilă 5+P printre gunoaie, iar în prim plan A6 sau A8 la set cu pipiţă pocnind (la propriu) de sănătate în perechea de blugi prea strâmţi.

Pentru consistenţa mesajului vizual, se mai poate recurge la desluşirea treptată (camera panning) a imaginii de mai sus prin pâcla groasă a unui grătar cu mici pe maidanul din vecinătate însoţită de dans ritual tribal, cu burţile în amplu delir coregrafic (zoom in cu focus pe saltul gâfâit al buricului), pe ritmurile manelei cu duşmanii care vrea rău.