De ce plec din România

Simplu:
Apără-mă, Doamne, de prieteni, că de dușmani am eu grijă.

Țesutul a apărut când celula s-a decis că-i e mai bine între surate decât de una singură.
Organul a apărut când țesuturile s-au decis că se pot încrede unele în altele în loc să facă fiecare de toate.
Triburile, societățile și mai târziu națiunile au apărut când contractul colectiv a pricinuit, uneori cu puternic sentiment de apartenență ba chiar exaltare, subsumarea individului în beneficiul grupului.

Păi deci nu suntem la fel de proști ca amiba?

Update: nu credeți că e dureros să fii mai respectat de proștii altora decât de proștii care se zic ai tăi? Ca să nu vorbim de stima celor pe care la rându-ți îi stimezi!
Nu sunt trufaș. Îmi am locul meu undeva la mijloc și mă uit în sus. Ascult Rapsodia a 2-a a lui Enescu și-mi vin în minte doar atât: dealurile molcome împănate de gospodării și moderația smerită a conștiinței colective din alte vremuri. Într-adevăr, toate acestea sunt din alte vremuri.

Update decembrie 2011: nu am prea multe de schimbat dinspre partea românească a lucrurilor. Dinspre partea vestică, da. Într-un interviu, Pleșu zicea despre societatea românească - “mi-e dor să întâlnesc niște domni”. Subscriu și replic - în societatea occidentală mi-e dor să întâlnesc un dram de blândețe, de amabilitate autentică. Căci n-am avut privilegiul…

De ce nu cred în Social Media

Societatea de consum se bazează din construcție pe înlocuirea așteptării în vederea gratificării mai mari sau mai subtile, mai metafizice, cu gratificarea imediată și materială.
Omul modern este încurajat să nu mai aibă nici un moment de repaos, de introspecție, de echilibru static cu sine.
Rețelele de tip Facebook și Twitter au un efect pervers - în loc de polenizarea ideilor - flecăreala globală.
Iată de ce: în plan intelectual

• am degradat enciclopediile la compendii.
• am degradat compendiile la referate.
• am degradat referatele la frânturi fugare de wikipedia.
• am degradat frânturile de wikipedia la twit-uri.

În plan social, lucrurile stau asemănător:

• am degradat ritualurile solemne (întoarcerea din voiaj, revederea emoționantă cu prietenii de peste ocean etc) la web chat.
• am degradat lungile taifasuri cu prietenii la chat-uri.
• am degradat exercițiul personal și conectat de descoperire a celuilalt la inspectarea urmelor lăsate pe net.
  
• am degradat chat-urile la SMS-uri, twit-uri, wink-uri, buzz-uri, nudge-uri si post-uri.

Nu sunt orbește contra. Am și eu cont pe unele dintre rețele.
Doar că mi se pare că participarea în viața virtuală este invers proporțională cu succesul resimțit în viața din afara net-ului.

Social media este vârful de lance al acestui refuz paroxistic de profunzime: spune-ne ce-ți trece prin minte acum. Fără maturare, fără distilare, fără exercițiu stilistic. De oriunde te-ai afla, în orice stare te-ai afla.

Spune-ne cât ești de important, cât ești de recunoscut în comunitatea celor efemeri.
Arată-ne cât ești de vibrant la suprafață.
Despre auto-cenzură, simț al măsurii, responsabilitate... să auzim numai de bine.

Succesul este garantat - creierul reptilian scos la paradă primește validare și atenție drept care se umezește, endorfinic, de plăcere.
Plăcere binară - mai simplu de atât nu se poate - me likey, me not likey. Că și amiba și parameciul știu să caute plăcerea și n-au nevoie de o conștiință și nici măcar de oareșice conștiență pentru asta.

La urma urmei, 500 milion users like this!

Valoarea mea, valoarea mea... de zeci de ori peste a ta

Românul mediu se consideră probabil de cel puţin 60 de ori mai preţios decât oricare alt român mediu. Altfel nu-mi pot explica de ce nu-şi poate rupe fie şi cinci secunde din preţiosu-i timp atunci când iese de la metrou în turmă, blocându-l pe românul mediu care coboară să prindă acel metrou şi pricinuindu-i o aşteptare de cel puţin cinci minute.

Drago-beta

Sărbătoarea arhaică a dragobetelui stă mărturie pentru modernitatea folclorului românesc. Dragobetele este un acronim de la versiunea beta a unei relaţii: drago - adică vocativul de la draga mea - în versiunea beta, că relaţia nu-i încă oficializată, fiind în teste funcţionale şi unitare (sic) extinse. Mai vizionar decât atât poate doar aztecii cu anul lor 2012...

Catrenul promovării ierarhice

Treaptă cu treaptă și bucă cu bucă
Suie căpușa'al promoției val,
Calcă pe toți și pe toți îi hurducă
Dar șefii și-alină: cald, umed, anal.

Maturitate

Definiția mea a maturității:

• Să știi organic ce e albul și ce e negrul;
• Să-ți dorești cu toată ființa să ai parte de alb și să știi că albul te face fericit;
• Să trebuiască în fiecare clipă să distingi la gram și la centimă între două nuanțe de gri.

Cruci pe stradă

Ați remarcat crucile de pe trotuar? Acelea de tablă neagră, standard, cu un ornament în trifoi pe fiecare braț, și cu o tăbliță indicând numele nefericitului pieton întru Eternitate?
Cred că sunt justificate crucile eroilor răpuși la Revoluție, asta ca să nu uităm. Cred că sunt de asemenea justificate crucile de pe potecile de munte - să te uiți mai bine unde calci.
Dar restul, crucile celor secerați de vreun infarct sau accident vascular direct pe stradă? Ele cui servesc? Și de ce în mod particular numai aceia decedați pe stradă să aibă prin convenție dreptul la marcarea locului decesului într-un mod atât de ostentativ?

Pe undeva pe Calea Griviței există de-a dreptul un portic funerar aplicat pe gardul străzii, în gresie neagră, cu candelă, cum s-ar zice, cu tot tacâmul, cu flori proaspete și candelă aprinsă: s-ar părea că e mai important decât chiar bietul om care zace în cimitir.
Ce-o fi atât de extraordinar în a muri pe stradă în loc de propriul pat? A propos, dacă mor pe WC, nu ar fi mai potrivit ca urmașii să planteze o cruce de dimensiuni rezonabile între cadă și lavabou, ajutând astfel la sinergia unor stări de mare intensitate meditativă?

Pentru drepturi egale în lumea de apoi, reclam următoarele:

• paturile de spital vor fi dotate cu rafturi în care se vor așeza cruci de dimensiuni standard cu numele celor decedați în acel pat, în ordine cronologică sau alfabetică;
• potrivit cu locul decesului, crucile modernizate cu beculețe și marș funebru adaptat de la felicitările muzicale, vor putea fi amplasate în mall-uri, benzinării, cârciumi sau orice alt loc public - cu panouri și mici mesaje publicitare rotative care vor sponsoriza cheltuielile de întreținere a candelei și a buchetului de flori de plastic, plus o sumă lunară modică urmașilor.
• că tot am trecut în era informațională, Google Earth va conține ca atracții turistice, pe lângă străzi, muzee și baruri, crucile virtuale, indexate și căutabile după cuvinte cheie...

Mi-am permis să judec un subiect serios într-un registru frivol, s-ar zice. Ei aș! Eu? Dar acești instalatori de cruci, care în loc de demnitatea tăcută a unui cimitir, preferă vulgul și vuietul străzii? Doar unul dintre atâtea simptome ale unei societăți bolnavă de mitocănie, superficialitate și senzaționalism. Trist, meschin, gri...